Încă îmi tresaltă sufletul, căci mi se perindă dinaintea ochilor reprezentări picturale din zorii zilei. Un somn molatec mi-a învrednicit puterile spre o dimineaţă glorioasă, aşa încât am continuat dansul de la miezul nopţii, în nălucirile matinale. Cerul, cu surâsul său candid, mi-a arătat zările albastre, vântul mi-a mângâiat duios pleoapele, iar eu, mi-am oglindit sufletul în reflexiile florilor şi frunzelor ce mă-mpresurau...
O glăsuire, ce-avea pleoapele încă somnoroase, ca două petale în braţele cărora se cuibăreşte roua dimineţii până spre amiază, venea din lumile pământene. Mă privea în ochi, iar eu am oploşit-o pentru câteva clipe înlăuntrul fiinţei mele şi i-am cercetat ridurile copilăriei si ale sensibilităţii.. Vroiam să dăruiesc afecţiune, să pipăi îndeaproape naivitatea ..
_
Îmbucurător mi-a fost dat faptul că de această dată simţirea s-a hărăzit a fi conştiincioasă. Bizar, ce-i drept, dar minunat. Căci aşa-i clipa, mereu surpinzătoare..
_
Mai târziu, o preumblare prin roua aurorei, îmi îndrepta paşii spre calea inimii şi a cunoaşterii.
Dar, în cele din urmă, mi-am surprins din nou nepriceperea. Mă voi întoarce să iau de la capăt dansul de la miezul nopţii, iar şi iar.
Poate că odată şi odată voi dobândi iscusinţa trebuincioasă, odată
şi-odată, poate va exista puterea de a fi destăinuite taine şi de a se armoniza legături între suflete ...
20 iunie, 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu