Lumină buclată

Era o nevoie
acută a inimii
şi a sufletului;
acum simt o
energie devastatoare.
Şi cunosc minunea asta:
a mai trecut pe-aci,
luându-mă de mână,
pur şi simplu.
Ştiu o poveste mai veche:
cum că palma,
e-o magmă energetică;
între timp m-am scufundat
în propria mare,
în marea lăuntrică a două subiecte.
Plouă, plouă,
dar e multă lumină în picăturile de apă
şi-ngân, îngân vocabule,
deocamdată;
trudim din greu
la bucla asta din prezent..

Chiar dacă până acum
ştiai că mereu era un lac
pe care-l zăreai,
sau îi cercetai încheieturile
de la fereastra sufletului,
îţi voi vedea ochii de copil,
suprinşi de cascada din munte;


În fond e una şi aceeaşi apă...

Doar o trecere.

Ce amalgam,
ce punct de echilibru
am găsi, dacă
împletiturile temporale
s-ar desface,
şi într-o secundă,
ceasornicele s-ar opri?
sufletul ar rascoli
prin tenebrele sale
şi, în chip candid,
s-ar înduioşa, dar atât..
Rătăcirea s-ar împrăştia,
aşa cum cerneala
îşi întinde urmele
pe hârtie,
şi-ar aduce cu ea
o nebună disperare.
Da, e necesar
să mişcăm apele,
munţii, soarele,
luna şi stelele,
cu toată stângăcia noastră,
cu toată instabilitatea,
tocmai
pentru fructele dinamismului
din care vom gusta după.
Stiu, conştientizez că
timpul are nevoie să curgă
peste noi,
să plouă ,
să ne fie genele
grele de humă ..

Stropii de rouă
care ne cunosc obrajii,
ţesuţi de vreme,
o să purifice;
Fără opriri,
să lăsăm orele
să se prelingă printe
fiinţele noastre,
e doar o trecere;

În fapt, timpul
e prietenul nostru
cel mai intim .