~ călătoare

Închide ochii și
strânge-ți pielea în jurul inimii,
Picăturile de apă, c-un sunet tropotitor, par
a găuri trupul, întocmai craterelor de pe Lună.
Simți că stai afară și te lași în vâltoarea ploii,
trupul ți-e gol,
dar apa devine
un înveliș din lapte.
Căldura ploii îți încălzește mădularele,
crezi că ai putea rămâne așa,
cu sâmburele pitit
în centrul miezului de piersică.

~

hold me, squeeze me, don't ever let me go.

*

 Era învăluit de ceață și nici măcar ochii-i ageri nu o puteau

disipa. Nu puteau să o taie, cum și-a tăiat Iona burta, să

acceadă la lumină. Ceața era ca un demiurg ce-i manipula

existența. Și îi părea cald în carapace, confortabil. Și-și

trăia zilele în ea, carapacea, cea mai tăcută confidentă.

Ieșirea din ea ar fi suferit durere... iar sensibilitatea se 

oprea în fața durerii. Îi întindeam mereu mâna, dar, cel

mai probabil, se disipa până să reușească să o perceapă..

Corporalul se transforma în praf stelar, iar obrajii săi

simțeau doar o adiere plăpândă. Lumina se încununa cu

tristețea, o tristețe tacită și crescândă. Era necesară o

moarte și o renaștere.

“From my rotting body, flowers shall grow and I am in them and that is eternity.”
Edvard Munch

*

Cioburile de jos sunt fețe ale decreptitdinii și oi fi doar
eu cea care încearcă să le adune și să scoată nectarul
din ele?
celpsidră, se scurg anii în poalele tale.
mi-e viața un caleidoscop.


Vreau un eucalipt în loc de inimă,
pe care să-l contemplu cu metalicul
albăstrui din pupila mărilor.
dă-mi o bucată din cerul ce-l ții în palme,
și lasă-mi ramurile să respire.

~

<< [...] vois comme je suis faible, un souffle; je ne suis 

rien que le regard qui te voit, que cette pensée incolore 

qui te pense. >>

*

Lasă-ți inima să încolțească și să crească sub plapuma naturii.
Rămâi integră.

**

„Dar să știi:
Trăiesc zile de fiară. Sînt o oră de apă.
Seara pleoapa mea dormitează ca pădurea și cerul.
Iubirea mea puține vorbe știe:
Ce bine-i lângă sîngele tău.”

*

urlet căzut, 

amărât și tăcut. 

Un fel de constelație

Luna arată ochii uimirii
în fața perisabilității;
praf stelar și totodată lumină:
încearcă să străpungi exteriorul,
să-ți crească verdeața
la fereastra pleoapei,
să nu-ți disece vreo vietate
penetrabila inimă;
să nu sughițe valurile înspumate
la auzul strănutului ce, însuși,
trăiește disiparea.
Blândețea cerului îmi spune
s-ascult tăcerea infinitului.

*

toamnă văratecă, soflty upon my soul.

*

prejudecăți... m-am săturat.
boala ptr. suflet..

de-am putea pleca. of.

spre ținutul norilor.

se face seară

Neajutorată, sub umbrele de ploaie, când e atâta distanță între ceea 

ce simt și ceea ce exprim. De ce cuvintele se topesc în momentul 

rostirii lor? Multe nici n-apucă să iasă la lumină, unele nici nu se mai 

nasc. Vina e și a mea, știu. Nu-i super puterea mea. Contemplu

din umbră, stau în umbră. Cresc, învăț.  Mi s-a topit inima în seara 

asta, ca o ciocolată. Îți apar anumiți oameni care îți deschid mici 

ferestre ale sufletului. Și începi să te plimbi prin vreun cotlon 

din ăsta..și să vezi că suferința îi transformă pe unii în niște 

creaturi revelatoare. Și îți dai seama de suferința altora și ți se arată

încă o dată cât de valoroasă e sinceritatea. Sunt ca un trecător tăcut, 

într-o noapte fără lumină.Merg pe străzi, observ și-atât. O umbră,

al cărei limbaj e urma lăsată..o broască verde, care îți cere răbdare. 

De nu mă vezi, înseamnă că nici măcar rolul meu de umbră nu-i destul 

de expresiv. 

* Diafan

Gura nopții soarbe dintr-o cană cu lună difuză
ochiul meu drept absoarbe marea cerului
marea deschide străveziul din suflet și-l împinge în rouă.
Norii bulbucați plutesc în cană,
plutesc în pereche sau solitari,
ca rațele pe albastrul infinit al lacului,
fără să știe că de fapt cerneala îi difuzează pe ei.
Două stele clipocesc azurului, cât timp doi greieri cântă cerului
și genele  clipesc spre cerneala nudă
și pleoapa e inima închisă a unei stele.

Căutare

Mărgelele nopții îmi surpă încheietura
își ciocnesc trupurile de oglinda furtunii și
își fărmâmă buzele.
Praful se împrăștie, iar albul
își îmbracă rochia vânătă.
În hainele ploii, înrourează pleoapa!
Când ochiul se deschide, aerul găurește palma.
Cât mai avem de mers .. ?

       dinspre noapte ....

Constelație

Vreau sa văd în ochi malurile albastre
și-ngânând bucle de gânduri,
albastrul
blând,
cald să plouă.
Suavul din interioul sunetului,
l-aș așeza molatec
pe roua din inima mea.
Coase-mi ploaia,
liniștea,
și-apoi dă-mi drumul.
Cu pistrui albaștri,
o să fiu aer,
să mă mângâie frunzele.
Sunetul, mișcarea în plutire mă respiră -
presimt că mi-am găsit constelația.

Stranietăți

 Infinitatea mă micșorează,
 nu-mi ajung brațele
 să o cuprind.
 Gravitația e pulbere de rouă,
 când încerc să parcurg
 contururile norilor.
 Închegată și totuși desprinsă ..
 e straniu -
 cum distanța taie cerul din mine.

e ceața ce-mi alină pleoapele.
...

**

Irisul meu mov

și pleoapa ta vânătă

atârnă de firul lunatic

al copacului din mine.

Când vântul îi mișcă crengile,

se simte  împunsătura acului.

Vârtej de cercuri, 

nori circulari albăstrii,

plutesc pe lacul din mine.

Arată-mi luna, 

aici văd doar alge. 

Naturalețe

Fata cu părul roșu surâdea

și respira un aer roșu.

Din ochii ei verzi 

ieșeau două libelule 

și ea își mișca corpul

în stânga , în dreapta,

până ce aerul o susținea

în brațele lui.

Buclele se încolăceau peste
albul lunatic al pielii,

iar timpul, chiar el devenea o paranteză

din carea ea ieșea.

Ea, cu părul ei roșu, călca acum pe 

verdele pământului.

Respira liberă în dansul roșiatic. 

Pată

Obişnuiam să cred că sunt o boare,
Mi-am dat seama că nu sunt decât o pată
mare de cerneală care se extinde într-atât
încât să te absoarbă-n întregime,
până la sugrumare.

doar o pată
pe toată suprafaţa imaculată,
o pată care doar zgârie
plinătatea cerului.

~

Since Feeling is First
 by E. E. Cummings
 

since feeling is first
who pays any attention 
to the syntax of things
will never wholly kiss you;

wholly to be a fool 
while Spring is in the world
my blood approves,
and kisses are a better fate
than wisdom
lady i swear by all flowers. Don't cry
-the best gesture of my brain is less than 
your eyelids' flutterwhich says

we are for each other:then
laugh, leaning back in my arms
for life's not a paragraph
And death i think is no parenthesis.

Fragment neterminat

Parcă îmi cântă apele,
ştii, decupez albastrul cerului
din ochii tăi,
las zambetul să îmi încălzească palmele,
curg ca un fluviu, uşor,
pe umerii tăi.

***

Râsul tău - curge în mine
râsul tău râde prin mine.
Cerul sufletului arde -n zare,
numai nisipiul lacului de-i mai stinge ardoarea
din când în când;
albastrul priveşte cu ochii-i de acuarelă
şi-un zbor de nuanţe se amestecă într-o explozie celestă.

-
dor, purtat pe braţe prin vremuri,
te doare timpul, te dor paşii.
o, durere din dor de dăruire,
hai să dormim un somn de stele
să ne-acoperim cu-o pleoapă şi să ne trezească roua.