duminică, 24 mai 2009

Rememorare

Tânărul îngândurat , priveşte pe geam
pe chipul său  se revarsă imaginea naturii
din cufărul anost al amintirilor
încrengatura minţii îi evocă câte o secvenţă ,
care împletindu-se alături de altele
îi creează o confuzie stupidă şi
o uşoară linie de încruntare,
ce îi străbate podul frunţii.
fascicole de lumină îi invadează chipul ;
acestea pătrund în ochii săi ,
parcă pudraţi într-un lichid albastru ,
dându-le o stupefiantă strălucire
asemeni unui glob de cristal.
îşi simte sufletul scăldat în uşoare amăgiri.
Pe obrazul său veştejit îşi face loc o lacrimă
născută din roua pe care a depus-o de-a lungul memoriilor vetuste ...

vineri, 22 mai 2009

Spre biruinţă

În fiecare seară i se destăinuie în faţa ochilor
Cadrul cosmic îmbătat în aroma nopţii ;
În tainica atmosferă ,
Sufletul său călător păşeşte
Spre culmile îndepărtate ale cunoaşterii .
Se confruntă cu o multitudine de necazuri
Tot ce visase, nu mai reprezintă decât speranţe deşarte.
Va pleca ,
Va lăsa în urmă amprentele trecutului ,
Îşi va regăsi eul interior
Şi va pătrunde într-o lume nouă ,
Unde îşi va ascuţi aripile îndelung
Pentru a nu se prăbuşi pe cărările depresiei ...

miercuri, 20 mai 2009

Captiv pe vecie

Degetele trandafirii i se cutremură în striaţiile gheţii
Este frig ;
Totul pare a fi congelat
Până şi sufletul este prizonier
În lăcaşul de gheaţă.
Acele impulsuri , fiinte , creaturi au pierit
Sufletul îi este îmbălsămat într-o pânză groasă,
Asemeni unui coşciug ;
Nimic nu îl mai poate face
Să se contopească în valurile iubirii.
Va rămâne prizonier în lăcaşul răcelii pe vecie ...

20.05.2009

20.05.2009

Amintirile îşi lasă amprenta în sufletul meu de pământean ; un mic dar îţi poate provoca trăiri electrizante.
Frumuseţea întâmplărilor este scăldată în puritatea gingaşă a unor suflete puerile.
Simplitatea redării unor gânduri , urări pătrund atât de adânc , încât mă fac să ating culmile îmbălsămate în prospeţime . Asemenea coline pe care corzile sufletului să le pipăie , să le simtă , ca o uşoară adiere de vânt ce se intensifică ... Atingându-le , într-un moment , toată bucuria şi trăirile pe care încă le simţi se împletesc cu lacrimile scăldate în apele plăsmuite de o uşoară rouă .
Spre sfârşit seninătaea îţi inundă chipul , conturându-se o limpezime profundă ...
I hope , I will see that world , ''one day'' ...!

marți, 12 mai 2009

Pendulând între ...

Poţi pendula între cosmic şi terestru ;
Roua dimineţii ne-nconjoară ,
Păşeşte subtil.
Orice fiinţă oscilează între :
Bunătate şi răutate
Mediocritate şi eminentă
Prostie şi inteligenţă
Modestie şi vanitate
Frumuseţe şi hidoşenie
Blândeţe şi răutate
Iubire şi ură
Prudenţa şi imprudenţă
Delicateţe şi vulgaritate
Echilibru şi dezechilibru
Toti suntem plăsmuiţi
Din elemente pozitive şi negative
Nimeni nu are perfecţiunea întruchipată în el însăşi ,
Însă tinde spre a o deţine ...

miercuri, 6 mai 2009

Iluziile unui vis de primăvară

Visele se împletesc în iluziile vieţii. Ne desprindem de tot ceea ce este pământesc şi călătorim spre creaţiile lumii fantastice.Reliefăm aspectele formidabile într-un tablou al vieţii , pe care încercăm să-l impregnăm în sufletul fiecărui pământean. Visele rătăcitoare se contopesc cu iluziile destrămate. Zburăm asemenea fluturilor pudraţi de candoare .
Contopindu-ne în lichidul albastru descoperim starea de calm , de linişte cu care ne şi individualizăm. Pătrundem într-o altă emisferă , zărim îndeplinirea viselor pe care , asemeni oricărui pământean, le-am petleciuit în încrengătura minţii noastre.

duminică, 3 mai 2009

Cugetări...

  • Amintirile interioare ne determină să ne desprindem de realitatea obiectuală şi să pătrundem în cufărul rememorării trecutului.
  • Fiecare creaţie literară îţi dăruieşte câte puţin din candoarea sa.
  • Creaţiile literare te fac să guşti din suava şi parfumata lor aromă.
  • Cum este plămădită fiinţa umană : să aibă clipe de fericire şi clipe de tristeţe , iar fericirea durează puţin ...
  • Nu te pierde nici măcar într-un freamăt uşor al placidităţii ...
  • Doar dacă eşti deţinătorul cheii unei inimi , atunci vei descoperi toate lăcaşele impregnate în secretism.
  • În clipele de visare , trăieşti o închipuire a faptelor din realitatea obiectuală.

sâmbătă, 2 mai 2009

Consecvenţă în trăirile interioare

Crezi cu desăvârşire în acele lucruri
implantate în sufletul unui pământean ca tine ;
te cufunzi în malurile visării.
Nu încerca sa ieşi la suprafaţa lor ,
considerând că este o cale de salvare
din ghearele visarii.

Rămâi pe veşnicie
un suflet pământesc
presărat de candoare ,
cu trăiri şi emoţii incandescente
ale adolescentilor de mâine .
Mereu vei visa ;
mereu vei călători în acea emisferă .

Nu vei evada din acest joc misterios
dintre tine şi imaginaţia care ,
se revarsă în încrengătura minţii ,
atâta timp cât rămâi
fiinţa plină de gingăşie ,
cu vise măreţe
şi închipuiri ale tinereţii.

vineri, 1 mai 2009

Suflete efemere

Privesc în jur şi
rămân stupefiată.
Observ urâciunea care i-a învăluit pe aceşti tineri ,
Acele suflete cândva presărate de gingăşie.
Asemeni copacilor vestejiţi
În cadrul toamnei
Sufletele lor sunt pustii.
Acum nu mai poţi găsi decât goliciunea interioară ;
Şi-au pierdut orice speranţă ,
Acea mică fărâmă de visare.
S-au transformat doar în nişte creaturi care
Nu mai văd sensul vieţii ;
Sufletele lor au pierit ...