Constelație

Vreau sa văd în ochi malurile albastre
și-ngânând bucle de gânduri,
albastrul
blând,
cald să plouă.
Suavul din interioul sunetului,
l-aș așeza molatec
pe roua din inima mea.
Coase-mi ploaia,
liniștea,
și-apoi dă-mi drumul.
Cu pistrui albaștri,
o să fiu aer,
să mă mângâie frunzele.
Sunetul, mișcarea în plutire mă respiră -
presimt că mi-am găsit constelația.

Stranietăți

 Infinitatea mă micșorează,
 nu-mi ajung brațele
 să o cuprind.
 Gravitația e pulbere de rouă,
 când încerc să parcurg
 contururile norilor.
 Închegată și totuși desprinsă ..
 e straniu -
 cum distanța taie cerul din mine.

e ceața ce-mi alină pleoapele.
...

**

Irisul meu mov

și pleoapa ta vânătă

atârnă de firul lunatic

al copacului din mine.

Când vântul îi mișcă crengile,

se simte  împunsătura acului.

Vârtej de cercuri, 

nori circulari albăstrii,

plutesc pe lacul din mine.

Arată-mi luna, 

aici văd doar alge. 

Naturalețe

Fata cu părul roșu surâdea

și respira un aer roșu.

Din ochii ei verzi 

ieșeau două libelule 

și ea își mișca corpul

în stânga , în dreapta,

până ce aerul o susținea

în brațele lui.

Buclele se încolăceau peste
albul lunatic al pielii,

iar timpul, chiar el devenea o paranteză

din carea ea ieșea.

Ea, cu părul ei roșu, călca acum pe 

verdele pământului.

Respira liberă în dansul roșiatic.