Când încep să nu
mai ştiu despre starea lucrurilor,
Ajung să-mi pierd
din vitalitate
Putin, câte
putin, încrengăturile din mine devin slabe
Şi fiecare
particulă îşi realizează involuntar extinderea,
Aşa, se dezleagă
tot ce se întrupa a fi fost o înlănţuire,
Iar figurinele
din inima mea aleargă nebune
Până capătă dureri
de le pocnesc încheieturile
Şi se încâlcesc
în rădăcinele scoarţei.
Toate-s împrăştiate
.E vraişte pe aici, în cămară..
Adună-mă,
culege-mă din neant,
Adu-mă la viaţă.
. .
