luni, 31 ianuarie 2011

...

Dan Spataru - De vrei sa stii ce inseamna roman
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Mulţumiri

Mulţumesc,

În amintirea vremurilor, mă bucur !

:)

vineri, 28 ianuarie 2011

..

" Şi poeţii devin pământ, însă de flori.. "

miercuri, 26 ianuarie 2011

Lasă-le libere în vâltoarea prezentului ..


Şi de simţi durere
închide pleoapele,
reazimă-ţi căpuşorul pe umărul meu,
scaldă-ţi ochii în rouă
şi lasă lacrimile să curgă domol ;
îmi vei purifica inima, asemenea.

marți, 25 ianuarie 2011

Adună-mă

Respiră încet
aerul de iarnă;
pipăie albeaţa nudă,
oglindeşte-ţi chipul
şi lasă viitorul
să se simtă liber.
Chiar dacă
te-nconjoară
un fior rece,
încălzeşte-l
căci tu emani iubire,
o iubire sădită
în inimă, în suflet.
Că şi natura
e-o dragoste
care vine,
îţi modelează lăuntrul:
se joacă cu pensula,
iar într-un pas de vals
îţi pictează cromatici edulcorate.
Ia-ţi la revedere de la doamna Nea,
pătrunde în mirozna primei domnişoare,
răsfiră încet  firele de iarbă,
priveşte petalele, simte-le savoarea,
uneşte-le:
vei ţine în palmă un soare ...

Subtil
adună-mă.
Făgăduieşte eternităţii
că vei păstra floarea
şi nu-i vei da drumul
în smoala asta vârtoasă
care se prelinge abitir.


Adună-mă  —

duminică, 23 ianuarie 2011

Într-adevăr..



" Pe durata nopţii, rămân singur, cufundat în lumea amintirilor, tot mai cuprinzătoare, tot mai limpede şi mai pasionată. Mă reclădesc în tăcere. "

joi, 20 ianuarie 2011

A love which goes into eternity ..

 Cât de nobilă poate fi suferinţa !

" You're up on your beautiful Appaloosa stallion. It's a fine spring day. We're riding through the woods. The bluebells  are all out, and the sky is clear-blue , clear-blue .. "

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

La mulţi ani ,

il y a 161 ans..

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste ţară
Cu lacrima limbii noastre ...

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Pentru ea
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse 

marți, 11 ianuarie 2011

Acrostih

Unda
Mirifcă, înălţătoare
Abisul, ţărmul, singurătatea
Născând lucind, murmurând tipărind,
Iluzoriu, etern ieri , mâine ideal,
Suspină îndelung cu privirea la nestingherita
Mătase lumească, precară.

vineri, 7 ianuarie 2011

Ion Minulescu , " Minu "

pentru 6 ianuarie ,
parce qu'il y a 130 ans ..
La mulţi ani !

:)

Ita est ...

Ştiţi voi ce sunt versurile mele?
Zboruri in "zigzag" de rândunele,
Zboruri fragmentate,
Rupte
Şi-nnodate
Ca să poată fi de toţi cântate,
Nu citite pe sub gene -
Pui golaşi de vrăbii fără pene ...

Dar voi nu ştiţi nici măcar silabisa
Zborurile-acestea, smulse din inima mea !
Nu ştiţi că din zborul versurilor mele,
Se-ntregesc perechile rebele
Şi că-n ochii celor care mi le cântă,
Strălucesc scântei de aur, ce-nspăimântă
Pe cei care mi le-ascultă-ntâia oara,
Măcinându-se ca grâul sub piatra de moară! ...

Versurile mele? ...
Semne de-ntrebare
Pentru-abecedarul vieţii viitoare ...
Versurile mele?
Stropi de apă vie
Şi ploaie de stele
Pentru veşnicie!...
Versuri, 1939



 Celei mai aproape
 

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Culoarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele păţate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ceţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Nininve?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
Şi crizanteme? ...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme? ...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morţilor,
Din lumea părerilor de rău târzii?

Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii - poeţi
Ce-ţi cântă ochii,
Părul
Şi buzele -
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când în penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,
Şi-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Şi dinţii tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Şi din Ninive? ...
"Viaţa literară şi artistică" , 29 iulie 1907 



Va fi...


Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor deşarte,
Îmbrăţişând pantofii tăi albi, va tresări ...
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări ...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Şi albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi
Sub ocrotirea tăcutelor perdele,
Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.
Şi-apoi...
Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Şi regrete ...
Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfrârşite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -
Smbolul despărţirii ...

Şi-atâta tot...

Şi-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare...
Şi faţă de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!...
"Convorbiri critice", 25 martie 1909

joi, 6 ianuarie 2011

Măcar pentru o clipă

 rămâneţi mereu aici,
iar eternitatea  ne va ţine companie 
pentru tot restul vieţii ..

:)

dar dacă nu ,
măcar pentru o clipă
să fie primăvară în suflete..


mi-e dor de tot..