Suntem,
dar în ce vreme,
în ce spaţiu?
aproape şi departe,
ca două emisfere:
uneori eu sunt ziua,
iar tu eşti noaptea;
alteori eu sunt luna,
iar tu soarele;
ochii ni-s stelele
de pe cer.
Păşim pe-aceeaşi humă,
împărţim aerul,
sunt dăţi însă
când avem doar
doi ochi;
nici nu ne-ar fi
în trebuinţă patru ochi...
Suntem.
Curgem în neştire
ca două cascade,
până la întrepătrundere.
Atunci ne-om linişti,
şi-om sta pe loc.
Măcar aşa,
să admire trecătorii
transparenţa şi
puritatea apei..
Poate că,
răcorindu-şi trupurile
în apă,
se vor încununa cu rouă
şi-or simţi gustul
dureros de dulce.
Cei doi ochi
vor zări siluete
luminoase în noapte.
O renaştere ..
