Gura nopții soarbe dintr-o cană cu lună difuză
ochiul meu drept absoarbe marea cerului
marea deschide străveziul din suflet și-l împinge în rouă.
Norii bulbucați plutesc în cană,
plutesc în pereche sau solitari,
ca rațele pe albastrul infinit al lacului,
fără să știe că de fapt cerneala îi difuzează pe ei.
Două stele clipocesc azurului, cât timp doi greieri cântă cerului
și genele clipesc spre cerneala nudă
și pleoapa e inima închisă a unei stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu