*

E-o liniște atât de mare
de-ți lași corpul să cadă
nud în adâncimea sa..
atingi transparența apei
lași aerul să-ți sărute pleoapele
îți deschizi ochii
ca să curgă albastrul cerului
în tine
în zori devii o bulă de rouă
și-ți înfofolești sufletul
în inima firului de grație.
ești simplă în liniștea lui.
ai nevoie de țesutul platonic,
tocmai fiindcă trăiești în
dimensiunea lui îndepărtată
de real,
dar îți cuprinde încheieturile
mai adânc decât realitatea însăși.

și totuși,
e-o liniște atât de mare
că-n parantezele ei îți doarme pribeag trupul
și pulsiunile îi redau puritatea.

e-o liniște atât de mare,
parcă doare.

~ călătoare

Închide ochii și
strânge-ți pielea în jurul inimii,
Picăturile de apă, c-un sunet tropotitor, par
a găuri trupul, întocmai craterelor de pe Lună.
Simți că stai afară și te lași în vâltoarea ploii,
trupul ți-e gol,
dar apa devine
un înveliș din lapte.
Căldura ploii îți încălzește mădularele,
crezi că ai putea rămâne așa,
cu sâmburele pitit
în centrul miezului de piersică.

~

hold me, squeeze me, don't ever let me go.

*

 Era învăluit de ceață și nici măcar ochii-i ageri nu o puteau

disipa. Nu puteau să o taie, cum și-a tăiat Iona burta, să

acceadă la lumină. Ceața era ca un demiurg ce-i manipula

existența. Și îi părea cald în carapace, confortabil. Și-și

trăia zilele în ea, carapacea, cea mai tăcută confidentă.

Ieșirea din ea ar fi suferit durere... iar sensibilitatea se 

oprea în fața durerii. Îi întindeam mereu mâna, dar, cel

mai probabil, se disipa până să reușească să o perceapă..

Corporalul se transforma în praf stelar, iar obrajii săi

simțeau doar o adiere plăpândă. Lumina se încununa cu

tristețea, o tristețe tacită și crescândă. Era necesară o

moarte și o renaștere.

“From my rotting body, flowers shall grow and I am in them and that is eternity.”
Edvard Munch

*

Cioburile de jos sunt fețe ale decreptitdinii și oi fi doar
eu cea care încearcă să le adune și să scoată nectarul
din ele?
celpsidră, se scurg anii în poalele tale.
mi-e viața un caleidoscop.


Vreau un eucalipt în loc de inimă,
pe care să-l contemplu cu metalicul
albăstrui din pupila mărilor.
dă-mi o bucată din cerul ce-l ții în palme,
și lasă-mi ramurile să respire.

~

<< [...] vois comme je suis faible, un souffle; je ne suis 

rien que le regard qui te voit, que cette pensée incolore 

qui te pense. >>

*

Lasă-ți inima să încolțească și să crească sub plapuma naturii.
Rămâi integră.

**

„Dar să știi:
Trăiesc zile de fiară. Sînt o oră de apă.
Seara pleoapa mea dormitează ca pădurea și cerul.
Iubirea mea puține vorbe știe:
Ce bine-i lângă sîngele tău.”

*

urlet căzut, 

amărât și tăcut.