cu fruntea sufletului încruntată
deși chipul e o fâșie de lumină
a plouat pe aici cu sunete și cuvinte
încât lumea-nconjurătoare
e într-o mișcare spiralată
tăcerea cântă lin,
dar respirația e chinuitoare.
mi-e gândul tot un sanctuar.
ascunsă printre striațiile unei
frunze, unduire lină,
te aud ușor fluierând
trăiesc în ochiul tău căprui
aici, peste rănile anilor trec râuri de lapte
iar copacii înmuguresc în palme.
trăiesc liniștea
și mă gândesc la pleoapa ce-ar putea
închide ochiul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu