Luna arată ochii uimirii
în fața perisabilității;
praf stelar și totodată lumină:
încearcă să străpungi exteriorul,
să-ți crească verdeața
la fereastra pleoapei,
să nu-ți disece vreo vietate
penetrabila inimă;
să nu sughițe valurile înspumate
la auzul strănutului ce, însuși,
trăiește disiparea.
Blândețea cerului îmi spune
s-ascult tăcerea infinitului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu