Mereu , mereu
croşetez din amintiri dantele
cu un fir narativ
al poveştilor din vremurile trecute .
Le simt savoarea ,
izul vetust
şi totodată prospeţimea .
Scotocesc
printre borcănatele cămări
şi observ că inima
a căpătat flori dantelate
care schiţează priviri întrebătoare
şi imi surâd :
oare eu nu m-am trezit încă ,
nu trăiesc alături de ele ? ..
Le zăresc textura trandafirie
şi schiţez o
încărcătură de rouă .
Va ploua mult pe gene
cu rotocoale simfonice .
Obrajii vor ţine loc
pământului :
vor deveni umezi
şi se vor cufunda
în nuanţe de poveste .
Mă plimb prin ploaie
şi
vă vad , vă simt , v-aud
pe voi ,
dantelării de dor ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu