E-o liniște atât de mare
de-ți lași corpul să cadă
nud în adâncimea sa..
atingi transparența apei
lași aerul să-ți sărute pleoapele
îți deschizi ochii
ca să curgă albastrul cerului
în tine
în zori devii o bulă de rouă
și-ți înfofolești sufletul
în inima firului de grație.
ești simplă în liniștea lui.
ai nevoie de țesutul platonic,
tocmai fiindcă trăiești în
dimensiunea lui îndepărtată
de real,
dar îți cuprinde încheieturile
mai adânc decât realitatea însăși.
și totuși,
e-o liniște atât de mare
că-n parantezele ei îți doarme pribeag trupul
și pulsiunile îi redau puritatea.
e-o liniște atât de mare,
parcă doare.
vineri, 16 ianuarie 2015
miercuri, 24 decembrie 2014
~ călătoare
Închide ochii și
strânge-ți pielea în jurul inimii,
Picăturile de apă, c-un sunet tropotitor, par
a găuri trupul, întocmai craterelor de pe Lună.
Simți că stai afară și te lași în vâltoarea ploii,
trupul ți-e gol,
dar apa devine
un înveliș din lapte.
Căldura ploii îți încălzește mădularele,
crezi că ai putea rămâne așa,
cu sâmburele pitit
în centrul miezului de piersică.
strânge-ți pielea în jurul inimii,
Picăturile de apă, c-un sunet tropotitor, par
a găuri trupul, întocmai craterelor de pe Lună.
Simți că stai afară și te lași în vâltoarea ploii,
trupul ți-e gol,
dar apa devine
un înveliș din lapte.
Căldura ploii îți încălzește mădularele,
crezi că ai putea rămâne așa,
cu sâmburele pitit
în centrul miezului de piersică.
sâmbătă, 13 decembrie 2014
miercuri, 10 decembrie 2014
*
Era învăluit de ceață și nici măcar ochii-i ageri nu o puteau
disipa. Nu puteau să o taie, cum și-a tăiat Iona burta, să
acceadă la lumină. Ceața era ca un demiurg ce-i manipula
existența. Și îi părea cald în carapace, confortabil. Și-și
trăia zilele în ea, carapacea, cea mai tăcută confidentă.
Ieșirea din ea ar fi suferit durere... iar sensibilitatea se
oprea în fața durerii. Îi întindeam mereu mâna, dar, cel
mai probabil, se disipa până să reușească să o perceapă..
Corporalul se transforma în praf stelar, iar obrajii săi
simțeau doar o adiere plăpândă. Lumina se încununa cu
tristețea, o tristețe tacită și crescândă. Era necesară o
moarte și o renaștere.
joi, 20 noiembrie 2014
marți, 4 noiembrie 2014
*
Cioburile de jos sunt fețe ale decreptitdinii și oi fi doar
eu cea care încearcă să le adune și să scoată nectarul
din ele?
celpsidră, se scurg anii în poalele tale.
mi-e viața un caleidoscop.
Vreau un eucalipt în loc de inimă,
pe care să-l contemplu cu metalicul
albăstrui din pupila mărilor.
dă-mi o bucată din cerul ce-l ții în palme,
și lasă-mi ramurile să respire.
eu cea care încearcă să le adune și să scoată nectarul
din ele?
celpsidră, se scurg anii în poalele tale.
mi-e viața un caleidoscop.
Vreau un eucalipt în loc de inimă,
pe care să-l contemplu cu metalicul
albăstrui din pupila mărilor.
dă-mi o bucată din cerul ce-l ții în palme,
și lasă-mi ramurile să respire.
duminică, 2 noiembrie 2014
~
<< [...] vois comme je suis faible, un souffle; je ne suis
rien que le regard qui te voit, que cette pensée incolore
qui te pense. >>
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
miercuri, 29 octombrie 2014
**
„Dar să știi:
Trăiesc zile de fiară. Sînt o oră de apă.
Seara pleoapa mea dormitează ca pădurea și cerul.
Iubirea mea puține vorbe știe:
Ce bine-i lângă sîngele tău.”
Trăiesc zile de fiară. Sînt o oră de apă.
Seara pleoapa mea dormitează ca pădurea și cerul.
Iubirea mea puține vorbe știe:
Ce bine-i lângă sîngele tău.”
marți, 30 septembrie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)